Când muzica și știința fac un cuplu perfect – Cymatics

3 min


29

 

Nigel Stanford ne-a făcut să vedem sunetele

Nigel Stanford este un muzician genial din Noua Zeelandă pasionat de ce poate face știința, atunci când întâlnește muzica. Cymatics este cel mai bun exemplu. Videoclipul a fost lansat în Noiembrie, 2014.  Este un proiect care a necesitat foarte multă cercetare în căutarea celei mai bune căi de a face pe oricine să vadă sunete și care a avut 2 zile la dispoziție să poată strânge o echipă pentru filmare, în iarna geroasă a anului 2013.

Proiectul a avut ca sursă de inspirație documentarul despre Synesthesia – o tulburare care îi face pe oamenii ce o au să asocieze culorile cu sunetele și vice versa. Pe site-ul său Nigel glumește: ”Nu sufăr de această tulburare (Synesthesia), sau cel puțin așa cred, dar întotdeauna am trăit cu imagina că frecvențele joase sunt roșii, iar cele înalte sunt albe”. Dacă suferă sau nu de această tulburare nu știm, dar ceea ce știm sigur este că Nigel are o minte strălucită, iar creativitatea lui îl poate lăsa fără cuvinte până și pe cel mai sceptic om.

La mult timp după documentarul despre sinestezie, Nigel a descoperit cimatica – o știință destul de nouă care se ocupă de formarea unor imagini prin prisma efectului pe care vibrațiile îl pot avea asupra apei, focului și a altor elemente. Ceea ce este important în această știință este faptul că mulți dintre oameni au reușit să facă fotografii ale efectului pe care sunetul produs pe anumite frecvențe îl poate avea asupra apei, focului și asupra altor elemente, dar puțini dintre ei au reușit să filmeze aceste efecte. Dar de ce oare?

Nigel explică în Behind the scenes cât este de greu să găsești frecvența sonoră perfectă care să aibă un efect de lungă durată dar și camera de filmat care să poată înregistra efectul în timp real. Mai mult decât atât, acesta s-a gândit inițial că muzica acestui clip va putea fi complexul de note pe anumite frecvențe care au un efect vizual special. Din păcate acestea erau fie prea puternice și de lungă durată sau pur și simplu imposibil de integrat într-o melodie. Dar știți ce? Dacă ați dat deja play la clip și ați ajuns la scena cu focul (propan trecut printr-un tub Ruben) pun pariu că efectul vizual v-a trimis cu gândul la o orgă sau după cum spune Shahir, regizorul clipului, la o Orgă dintr-o biserică de tip gotic. Prin urmare sunetul care să se potrivească efectului a fost găsit: orga.

Alte scene care ne-au surprins într-un mod plăcut? Să ne gândim: picăturile de apă sau dansul apei pe un difuzor dar scena extraordinară ruptă parcă din filme SF este cea cu Nigel lângă o bobină Tesla. Să le luăm pe rând! Cred că lichidul la care v-ați gândit că dansează pe difuzor este apă nu? Ei bine, NU! VODKĂ! Consistența vodcii înghețate l-a ajutat pe Nigel să creeze unde perfecte care pot fi surprinse de camera de filmat.

Cel de-al doilea lichid folosit este ferofluidul, un lichid care are nevoie de existența unui câmp magnetic pentru a reacționa. Acesta nu ar fi cea mai bună opțiune ca efect într-un clip pentru muzică rock, ar fi precum o bombă cu smoală. În orice caz merită mizeria făcută de acesta la filmări pentru a obține imaginea unei picături care sare în loc să pice datorită frecvențelor folosite și a magneților de pe fundul recipientului. Pare ceva magic. Doar pare… E știință!

Și după cum am spus mai devreme scena demnă de filme SF: să ai curajul și nebunia de a sta lângă o bobină Tesla în funcțiune. Să ne înțelegem, mai uitați-vă o dată, pentru ca nu vorbim de o jucărie sau efecte de Hollywood. Vorbim de un generator de 6000 de volți care ar putea omorî pe oricine. Chiar și folosind un costum de protecție, Nigel spune că senzația când curentul te atinge e ciudată. Dar scena e senzațională! Să putem vedea cum ajunge curentul din generator în pământ trecând printr-un om? E fantastic!

Am putea face o radiografie a întregului proiect, ne putem spune părerile și putem descrie munca extraordinară pe care Nigel și echipa sa au facut-o și în alte clipuri precum: Automatica, One Hundred Hunters și TimeScapes. Dar o să vă lăsăm plăcerea să vizualizați singuri clipurile și descrierile pe care Nigel și echipa sa le-au făcut.

Enjoy seeing the sounds!

 

 


Îți place? Distribuie și prietenilor tăi!

29

Tu ce reacție ai ?

confuz confuz
0
confuz
oh, nu ! oh, nu !
0
oh, nu !
fail fail
0
fail
fun fun
0
fun
geeky geeky
0
geeky
love love
0
love
lol lol
0
lol
omg omg
0
omg
win win
0
win

Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *